
V-aţi întrebat vreodată de ce atunci când vă loviţi, vă juliţi cotul sau genunchiul imediat, instinctiv, căutaţi să pune-ţi mâna peste locul accidentat, şi în acel moment durerea parcă se atenuează?
Ştiţi că de fapt palmele dumneavoastră ascund o uriaşă putere nativă de vindecare a bolilor, dar şi de diminuare a stresului şi disconfortului cotidian?
Ce ar fi dacă cu ajutorul senzaţiilor (rece, cald, gâdilare, înţepături sau furnicături) pe care prin intermediul terapiei Reiki le-aţi putea simţi în palme aţi afla diverse informaţii despre corpul dvs?
”În esenţă energia Reiki se găseşte în fiecare dintre noi, numai că prinşi în vârtejul grijilor de zi cu zi, pur şi simplu am uitat acest aspect. Folosind Reiki de fapt învăţăm să ascultăm ÎN MOD CONŞTIENT atât mesajele trupului, cât mai ales pe cele ale sufletului”
Comoara sufletului
Să vedem pentru început ce este Reiki, şi mai ales cine l-a fondat.
Legenda spune că tehnica Reiki tradiţională- sistemul Usui Shiki Ryoho- de vindecare şi relaxare a fost redescoperit prin meditaţie de către preotul catolic, de origine japoneză dr. Mikao Usui (1865-1926), care a dorit să afle modul în care a realizat vindecările Iisus Hristos.
Astfel, Usui a urcat pe muntele sacru Kurama, şi într-o peşteră şi-a găsit locul propice pentru meditaţie.
După 21 de zile de meditaţie, timp în care nu a mâncat şi nu a băut nimic a avut o revelaţie: a văzut o sferă luminoasă ce avea înscrise în interiorul său simbolurile de vindecare. După ce această sferă ”l-a cuprins”, Usui a dobândit o capacitate naturală extraordinară de a vindeca cu ajutorul mâinilor.
Ulterior în urma altor experienţe de meditaţie (zen) a învăţat să transmită şi altora abilităţile sale.
” Uimitor este faptul că după 21 de zile de post, când s-a întors în sat, preotul s-a hrănit normal, cu mâncarea de la han, fără însă a se simţi rău.
Se presupune că înainte de a mânca Usui şi-a încărcat hrana cu energie Reiki, făcând-o în acest fel compatibilă cu vibraţia energetică a corpului său. De aici şi obiceiul practicanţilor Reiki de a-şi energiza mâncarea înainte de a o consuma”.
Din punct de vedere etimologic cuvântul japonez Reiki este alcătuit din două silabe: Re= comoară; Ki= suflet, energie universală, vitală, care ne înconjoară permanent.
Sintetizând cuvântul Reiki înseamnă: comoara sufletului=energie
universală care aduce vindecarea sufletului.
Cum şi asupra cui acţionează reiki?
”În primul rând pentru a putea ”face” Reiki trebuie să accesăm sursa energetică.
Aceasta poate fi: fie Dumnezeu, fie energia vitală a Pământului, sau Energia Universală. Fiecare în funcţie de credinţa pe care o are şi de religia căruia îi aparţine o poate numi cum doreşte. Trebuie să spun că această sursă poate fi accesată de către orice fiinţă umană, însă numai în urma uni ritual special executat de către un maestru Reiki calificat.
În metoda tradiţională de vindecare Usui, energia Reiki este structurată pe mai multe nivele şi în funcţie de filtru către sursă pe care îl aplicăm, adică de simbolurile Reiki, putem spune că energia divină acţionează asupra corpului fizic, emoţional, mental, spiritual şi cauzal al persoanei”.
Simbolurile Reiki sunt de fapt ca „nişte chei” spirituale care îi permit maestrului să acceseze, prin vizualizarea simbolului potrivit, tipul de energie specifică pentru fiecare boală, în aşa fel încât să se elimine toate blocajele energetice existente în aceea fiinţă.
”De exemplu, corpul mental se formează în jur de 18-19 ani pentru că atunci se conturează caracterul şi personalitatea omului.
Corpul cauzal”se încheagă” la maturitate (în jur de 21 de ani), şi este foarte important pentru că păstrează informaţii despre programul, misiunea pe care trebuie să o urmăm în această viaţă, practic ne arată ce aptitudini avem etc.”
De ce Reiki?
”Am îndrăgit sistemul de vindecare Reiki pentru că este NATURAL şi extrem de INTELIGENT.
Pur şi simplu vezi persoana din faţa ta, pui mâna pe ea , iar energia Reiki este ATRASĂ prin mâinile terapeutului către zonele corpului unde sunt diferite afecţiuni”.
De altfel în viziunea Reiki bolile nu sunt altceva decât nişte blocaje energetice, iar ”trimiterea” de energie spre acele zone pur şi simplu le deblochează, în acest fel pacientul vindecându-se practic singur.
Cum apar aceste blocaje energetice?
”Blocaje energetice sunt deformări ale frecvenţelor fireşti ale corpului, pentru că organismul uman este în esenţă o energie ce vibrează la o anumită frecvenţă. Gândurile negative, frustrările acumulate de a lungul timpului modifică aceste frecvenţe.
De exemplu: furia, teama, supărarea sau durerea ascunse în suflet mult timp, pot provoca tumori. În general traumele din trecut, situaţiile de viaţă în care ne-am simţit neîndreptăţiţi pot duce la apariţia a numeroase afecţiuni la nivelul corpului fizic. Chiar dacă a trecut mult timp energia negativă care a însoţit acel eveniment, amintirea lui ne poate afecta şi în prezent, pentru că fiecare gând este tot o formă de energie.
Energia Reiki creşte vibraţia corpului în aşa fel încât toate aceste blocaje sunt eliminate în mod natural”.
Aveam să aflu de la interlocutorul meu că prin folosirea efectului calmant al mâinlor aşezate pe corp în anumite poziţii se accelerează procesul de vindecare al diferitelor afecţiuni, dar mai mult decât atât Reiki linişteşte mintea şi sporeşte capacitatea naturală de vindecare a organismului.
”Trebuie să înţelegem că niciodată nu o să putem vindeca trupul, fară a tămădui mai întâi spiritul”.
Reiki şi perceptele biblice
”De lungul timpului am constatat că Reiki tratează foarte bine stresul- boala omului modern.
De altfel unul dintre principile Reiki spunecă:
”Astăzi nu îmi voi face griji”. Asta presupune că mă angajez ca DOAR acum, astăzi să nu mă îngijorez. Dacă reuşesc să mă ţin de cuvânt, pentru că azi ”mi-a ieşit”, capăt curaj şi îmi propun pentru ziua următoare acelaşi obiectiv. Şi azi un pic, mâine un pic, până când pur şi simplu ajung să văd esenţa problemei, să devin conştient de mine însumi, pentru că Reiki calmează şi limpezeşte mintea”.
Ce bine se identifică acest principiu cu povaţa pe care ne-o transmite Hristos în evanghelia după Matei: „ Şi apoi cine dintre voi chiar îngrijorându-se, poate să mai adauge măcar un cot la înălţimea lui? Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei”.
Afecţiuni care răspund la tratamentul cu Reiki
Trebuie spus că Reiki este în primul rând un mod natural de a preveni bolile, ce permite pe termen lung menţinerea unei stări de sănătate armonioase.
Bolile psihice răspund foarte bine la terapia Reiki: depresiile uşoare, stările anxioase, dar un oarecare succes s-a înregistrat şi în cazul copiilor bolnavi de autism.
De asemenea cu ajutorul Reiki se poate realiza armonizarea chakrelor, echilibrarea sistemului endocrin, fluidizează circulaţia sângelui, mai ales la nivel cerebral, iar la nivelul membrelor inferioare asigură un drenaj limfatic eficient înlăturând edemele.
Trebuie spus că terapia Reiki NU exclude tratamentul alopat, însă pe parcurs în mod natural se va reduce treptat cantitatea de medicamente.
”Eu nu am niciun merit, de fapt NU vindec eu, prin palmele mele este ”atrasă”, energia Reiki, energia divină este cea care vindecă. Eu numai îi facilitez pacientului accesul la această energie”.
Mihai